Biblioteca

Despre biblioteca

  • Misiune
  • Scurt istoric
  • Colecții
  • Donații și donatori

Orarul bibliotecii:

Luni-Vineri: 08.00 – 18.00

Misiune

Biblioteca IRIM este parte integrantă din sistemul național de învățămănt superior și participă prin colecțiile și serviciile sale la procesul de instruire, formare și educație, precum și la activitatea de cercetare ştiinţifică.

Scurt istoric

21 martie, 2003 – apare Hotărarea Guvernului Republicii Moldova nr. 346 privind înființarea Institutului de Relații Internaționale din Moldova cu statut de instituție de stat  de învățământ în domeniul relațiilor internaționale, aceasta fiind de fapt și actul de naștere al bibliotecii.

Colecţia bibliotecii s-a constituit din donaţii ale profesorilor Institutului, precum şi din publicații achizitionate la cererea cadrelor didactice. Fondul a avut parte si de o donație impunatoare din partea Ambasadei SUA – Colectia      ”Britanica”- alcatuită din publicatii din diferite domenii, publicaţii seriale în limba engleză.

Dimensiunea actuală a bibliotecii se înscrie în jurul următoarelor cifre:13300 volume (carte și ediții periodice), toate regasindu-se in Catalogul electronic al Bibliotecii; calculatoare conectate la Internet; acces la Baze de date cu publicații științifice.

Procesul de modernizare al bibliotecii continua, avand scopul de optimizare a accesului la informatii relevante prin cresterea colectiilor de biblioteca si prin asigurarea de servicii moderne de informare.

Colectiile Bibliotecii

Urmărind dezvoltarea selectivă şi echilibrată a colecţiilor, Biblioteca oferă utilizatorilor săi un fond de carte bogat şi variat, care se constituie în cea mai mare parte din publicații din domeniile: stiinte social-politice (relatii internationale, diplomatie, istorie), stiinte juridice, economie, lingvistica, arta, cultura ş. a. Catalogul Electronic conține toate  înregistrările bibliografice ale publicaţiilor din colecţiile Bibliotecii.

Publicaţii periodice naționale şi străine

Biblioteca pune la dispoziţia utilizatorilor o bogată colecţie de periodice nationale şi străine. Colecţia de periodice cuprinde documente reprezentative apărute de-a lungul anilor, cu precădere în domenii care acoperă disciplinele studiate.

Fondul de publicaţii periodice s-a constituit  într-o colecţie unitară, în funcţie de nevoile de informare ale utilizatorilor (cadre didactice, studenţi, cercetători) şi de resursele financiare ale bibliotecii.

Documente audiovizuale

În completarea colecţiilor de carte, periodice, Biblioteca deține  şi alte tipuri de documente: înregistrări multimedia, baze de date pe CD-ROM, casete audio, casete video, etc.

Donaţii şi donatori:

  • Valentin Beniuc-Rector IRIM
  • Ludmila Rosca
  • Victor Stepaniuc
  • Sergiu Nazaria
  • Mihail Birgau
  • Nicolae Afanas
  • Galina Muntean

Donatii instituții:

  • Ambasada SUA

Dacă dispuneți de o colecție importantă de publicații și doriți să fie pusă la dispoziția comunității academice, donând-o bibliotecii noastre, vă garantăm integritatea și punerea ei în valoare.

Pentru informații:

Tel.: 022-22-35-60