Model United Nations IRIM 2019

12.11.2019

UN Economic and Social Council (ECOSOC)

Theme: Implementing the 2030 Agenda for Sustainable Development.   Empowering People and Ensuring Justice for all.                                                                   

Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova (IRIM), în colaborare cu Ambasada SUA în Moldova, a organizat pe 16 mai 2019 simularea şedinţei Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite (ECOSOC), cu genericul: «Implementing the 2030 Agenda for Sustainable Development. Empowering People and Ensuring Justice for all».

Simulările Modelului ONU au o tradiție în cadrul IRIM.

Obiectivul principal al simulării a constituit educarea tinerei generaţii în spiritul responsabilității pentru comunicarea dintre state pe domeniile economic și social, acordării asistenţei şi ajutorului reciproc, consolidării încrederii, că orice problemă poate fi soluţionată prin intermediul negocierilor şi comunicării internaţionale.

Echipa participanților la eveniment a fost una internațională.

Conferința Modelului ONU 2019 a inclus și 2 zile de Training. Programul de Training și Conferința MUN 2019 s-a desfășurat în or. Chișinău, str. Zimbrului 10, Institutul Muncii.
Coordonator de Proiect: Veronica Neagu, decan al Facultății Limbi Străine, doctor, conferențiar universitar
Clipe unice, momente frumoase, pline de emoții – 2 zile de training și Conferință MUN 2019 de succes incontestabil!