Avem cu ce ne mîndri!

18.11.2017

carolina-savcaCarolina Dodu-Savca, șefa Catedrei  Filologie Franceză, IRIM, îmbină cu succes penița literară cu activitatea didactică din aulele universitare. În anul 2015 a publicat în România lucrarea filosofică „Reflecții asupra căutării sinelui în eseu”, care a fost lansată la Chișinău în noiembrie 2016 și promovată în mai multe orașe din România (Iași, Craiova, Oradea, Galați). O recenzie a acestei cărți a fost publicată în ziarul „Opinia națională”, din aprilie 2017.

 

 

 

 

eseu-savcaLucrarea de faţă pune problema omului în marea „criză” a conştiinţei moderne şi postmoderne drept o căutare cogitatum asupra resorturilor universale perene. Marcată de infinite inovaţii şi evenimente majore, literatura secolului trecut este, în esenţă, o literatură a Ideii intelectuale: o scriitură despre idei, imagini, fapte şi sentimente pe care metafora conceptuală le dezvoltă şi le precizează. Umanitatea acestei epoci se reflectă cu precădere în Eseu, formă literară ce reuneşte domeniile într-o analogie a concepţiilor lor despre fiinţă, existenţă, natură, artă şi, în fond, a cugetului aplecat asupra-şi.

Spiritual, omul nu încetează niciodată să caute. Indiferent de epocă, curent, convingere sau tematică, există două expresii – descoperite fiind la diverse etape civilizaţionale – ale subiectivităţii creatoare: eu-omul şi noi-omul; şi două proiecţii ale Spiritului: expusă şi ascunsă, adică personalitatea de suprafaţă şi cea de profunzime. Prima este hiper-solicitată, dar nu constituie decât un aspect. A doua ţine de integritatea fiinţei. Plecând de la constatarea criticului şi eseistului român Eugen Lovinescu, „ne cunoaştem puţin. Noi oamenii. Ne atingem, de obicei, prin faţete trecătoare, ne ferecăm în convenţionalul unei atitudini; ne zâmbim; pozăm. și atât. Viaţa e prea grăbită pentru a simţi nevoia adâncurilor[…]” [Apud Raicu, p.58], ne propunem să distingem adâncurile ce reflectă noi-omul de profunzime – Sinele – acelaşi şi altfel, imuabil şi dinamic, dat şi în devenire, unde eu-omul e umanitatea.

Obiectul cercetării de faţă este toposul hermeneutic al Sinelui, examinat în eseul francez din secolul XX, şi cele
două proiecţii ale căutării sale: intrinsecă şi extrinsecă. Se impune o argumentare asupra raportului dintre problema-subiect enunată şi perspectiva-obiect de analiză propusă. Elucidând problemele căutării Sinelui, prezenta lucrare analizează relevarea (cu statut de revelaţie, în majoritatea cazurilor) naturii fiinţiale în esenţa a ceea „ce este omul?”, pe lângă sau chiar în afară de ceea ce „devine”/„deprinde”/„pare”/„pretinde”/„posedă” etc. Acest lucru e posibil graţie trăsăturii de universalitate a Eseului (universalizare a particularului) şi de ingenuitate a omului, unde naţionalitatea, cultura, clasa, puterea, religia/confesiunea, etnia, sexul, statutul, biografia etc. denotă, în fond, cantitatea-calitate neglijabilă. Cu toate acestea, gestica de a delimita o tradiţie nu poate fi total omisă. De aceea, în vederea desemnării unei modalităţi de căutare şi pe temeiul de a nu indica o predilecţie arbitrară, prospectăm expresia „profilului uman” în eseul francez, pentru mai multe motive. Francez ca universal, pentru aportul francez la specificitatea valorilor general umane (a libertăţilor, drepturilor, cunoaşterii), pentru forţa importantă de emanare (-asimilare) culturală, de atracţie exemplară către acest spaţiu al dezbaterii şi de identificare cu acest patrimoniu intelectual-artistic. Francez ca exponenţial, în virtutea faptului că spiritualitatea franceză, fiind parte nu doar componentă ci şi reprezentativă a spiritualităţii europene, este, totodată, elocventă pentru tabloul fizionomiei culturale a lumii occidentale, nu în ultimul rând, fiindcă influenţează în mare parte principiile acestui spirit.

Eseul de marcă franceză, pentru faptul paternităţii franceze a literaturii reflexive laice. Umanistul renascentist francez Michel de Montaigne are meritul de inaugurare (Essais, 1580) a genului în discuţie şi de abordare în pionierat a contradicţiilor Eului (invizibil şi indivizibil).

În raport cu obiectivele enunţate, cercetarea propune o poetică a căutării biaxiale ființa-Eu versus eu-Ființa: din perspectiva lumii ce aparţine fiinţei şi prin prisma fiinţei ce aparţine lumii. Fiind concepută ca o cercetare cu demers euristic dihotomic, lucrarea se concentrează pe elucidarea paradigmatică a căutării Sinelui pentru a distinge cele două modalităţi fundamentale de a fi ale omului: prin lumea interioară şi prin lumea exterioară. Interpretarea propune modelul axiomatic căutarea-privire, în viziunea individualistă a modernismului eseistic şi modelul fenomenologic căutarea-travestire, în viziunea universalistă a postmodernismului eseistic.

Noua perspectivă de analiză – operând o serie de formule în premieră: model-privire și căutarea-contemplare/concepere; model travestire și căutarea-teatralizare/procreare; Finele ca „ochi” intelectual/Finele ca „voce” a genealogiei umane; metodă reflux/flux; om-cochilie/evantai; reflecIie concavă/convexă; opera-ca-sine etc. – deschide direcţii de interpretare dihotomică în toposul literar al conceptului Sine. Metodele conceptuale reflux/flux sunt înaintate să discerne, respectiv, căutarea centripetă ce reflectă problema omul-cochilie şi căutarea centrifugă ce expune problema omul-evantai. (C. Dodu-Savca)

Carolina DODU-SAVCA. Reflecții asupra Cǎutǎrii Sinelui în Eseu. Yalery şi Yourcenar: vocația cunoaşterii mens in spiritus.