”Ziua Diplomatului”

23.02.2018

În data de 17 ianuarie, personalul didactico-ştiinţific și studenții Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova au marcat sărbătoarea profesională ”Ziua Diplomatului”. În această zi, în anul 1992, a fost depusă cererea de aderare a Republicii Moldova la Organizația Națiunilor Unite, fapt care a marcat începutul procesului de consolidare și afirmare a țării noastre ca subiect de drept internațional.

Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova, fiind o instituție de profil în metadomeniul relațiilor internaționale, contribuie, inclusiv prin pregătirea viitorilor diplomați de nivel profesional înalt, la promovarea imaginii pozitive a Republicii Moldova pe arena internaţională.