(Moldovenească) Cooperare interuniversitară — «Criza Educaţiei: indicatori de stare şi rezolvări» — dezbateri la Sinaia, România

23.05.2019

Извините, этот текст доступен только на “Moldovenească”. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În perioada 29-30 martie 2019, la Sinaia au fost inițiate dezbateri cu genericul  «Criza Educaţiei: indicatori de stare şi rezolvări», structurate în trei sesiuni. În cadrul primelor două secțiuni au fost puse în discuție subiecte importante privind criza din sistemul educaţional din România, în sesiunea a III-a, raportorii au propus soluţii, în opinia lor, pentru cele mai stringente probleme ale educaţiei. La dezbateri au participat: personalităţi marcante din politica, cultura, învăţământul, ştiinţa şi filosofia românească din ultimele patru decenii.

IRIM a fost reprezentat de către prorectorul pentru activitate științifică Dna Ludmila Roşca, care a abordat în discursul său mai multe aspecte ce vizează criza sistemului social din Republica Moldova; fragmentarea şi continuitatea în educaţie; necesitatea implicării în educaţie a autorităţilor locale, îndeosebi în susţinerea copiilor din familii social-vulnerabile, cu posibilităţi limitate de creştere şi educaţie. «Un aspect important al educaţiei civice, patriotice este promovarea performanţei. Satul, raionul, oraşul – comunităţile locale trebuie să-şi promoveze personalitățile marcante, oamenii care au atins performanţe în diferite domenii ale vieţii sociale. Este binevenită organizarea diferitor acţiuni, consacrate oamenilor de succes din localitate, din ţară» a menționat dna profesor Roșca.